5 decembrie - Ziua Internațională a Voluntariatului

Marți, 07 Decembrie 2021Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

5 decembrie   Ziua Internationala a Voluntariatului | imaginea 1 Să fii voluntar înseamnă să ajuți, fără a aștepta nimic în schimb, să faci gesturi mici, dar importante pentru societate, să te implici în activități benefice pentru oamenii din comunitatea ta sau pentru mediul înconjurător.

Voluntariatul și solidaritatea sunt lucruri care se învață în familie și se transmit din generație în generație. Trebuie doar să ne găsim timp pentru a ne implica în astfel de activități.

În fotografie sunt câțiva dintre cei care au participat la acțiuni precum „Donează sânge alături de pompierii giurgiuveni”, „Ziua curățeniei naționale”, ,,Bucuria de a dărui’’ sau „Cadoul din cutia de pantofi”. Ei au transmis mai departe succesul ideii de voluntariat și au adus alături de ei și alte persoane care, cu siguranță, se vor implica și pe viitor în astfel de activități.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.