Respect, Voluntar-pompier Daniela Mihoc!
Sursa Foto: Facebook ISU Timis
Povestea doamnei Daniela MIHOC, voluntar-pompier, începe în anul 2018. În toiul unei nopți de toamnă, casa în care locuia Daniela, situată în apropierea Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara, avea să se aprindă de la coșul de fum.
„Îngerii ei” salvatori, cum îi numește pe pompieri, au intervenit și i-au stins incendiul care cuprinsese locuința. Aflată în stare de șoc și panică, paramedicii SMURD i-au evaluat starea în aceea noapte. Încă din acel moment le-a rămas recunoscătoare pompierilor pentru că i-au redat speranța la viață.
Doi ani mai târziu, Daniela avea să treacă printr-o nouă cumpănă a vieții: soțul ei, în vârstă de 69 ani, a decedat. În prima zi a noului an, pe 1 ianuarie 2020, dis-de-dimineață, soțul ei acuza dureri în piept și respira cu dificultate.
Și de această dată, Daniela a cerut sprijinul salvatorilor. Pompierii SMURD veniți acasă l-au găsit pe bărbat în stop cardiac. După multe manevre de resuscitare, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic. Daniela a simțit atunci că este timpul potrivit să învețe lucruri noi și să fie utilă semenilor ei.
Fiul Danielei a aflat de pe site-ul ISU Timiș despre programul de voluntariat „Salvator din pasiune” și a venit cu mama lui la sediul instituției pentru a o înscrie, îndeplinindu-i astfel dorința de a-i cunoaște mai bine pe “îngerii ei”.
Daniela are 60 de ani, dar spune că „niciodată nu este prea târziu pentru îndeplinirea unui vis. Îmi doresc să am parte de înțelepciune, ca să pot face lucruri pentru ceilalți, deseori aflați în nevoie.”
Despre activitatea de voluntariat, în numai 6 luni, Daniela a acumulat peste 200 ore. Decizia de a se alătura pompierilor voluntari este o experiență care i-a schimbat viața. „Fiecare misiune are un caracter înălțător. Îmi place tot ceea ce fac aici.” Daniela este un model de urmat, prin devotamentul și grija continuă pentru cei din jur.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.