Cadou pentru Alex

Marți, 17 Ianuarie 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Cadou pentru Alex | imaginea 1 Nicio petrecere la cel mai fistichiu centru de joacă și niciun animator deghizat în Mickey Mouse sau Spider Man nu ar putea concura vreodată cu o oră petrecută în mijlocul pompierilor.

Sâmbătă, 14 ianuarie a.c., când Alexandru a împlinit 6 ani, una dintre dorințele lui s-a împlinit. Părinții, copleșiți de pasiunea copilului pentru pompieri, i-au rugat să-l primească la Detașamentul din Hunedoara, convinși că acesta ar fi cel mai frumos și mai neașteptat cadou pentru ziua lui de naștere.

Și pentru că pompierii, pe lângă putere și iscusință, sunt clădiți și din bunătate și înțelegere, salvatorii s-au pregătit numaidecât pentru întâlnirea surpriză, iar la amiază, a avut loc “marele” eveniment.

Autospecialele, accesoriile, echipamentele și fiecare ustensilă folosită de salvatori, toate au fost inspectate de Alex, până la cel mai mic detaliu. Despre întrebările referitoare la tehnica de intervenție nu vă mai povestim, căci au fost cu zecile….

Cert este faptul că Alex este un copil tare isteț, care datorită pasiunii sale a ajuns să cunoască o sumedenie de aspecte despre pompieristică. Pentru acest lucru îl felicităm, iar pentru că le-a reamintit cât de mult înseamnă în sufletele copiilor, pompierii hunedoreni îi mulțumesc și îi transmit cele mai calde gânduri! La mulți ani, Alex!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.