16 septembrie - Ziua Curățeniei Naționale

Marți, 19 Septembrie 2023Arges
Sursa Foto: Facebook ISU Arges

16 septembrie   Ziua Curateniei Nationale | imaginea 1 Pompieri argeșeni, alături de voluntari din cadrul programului național “Salvator din pasiune”, precum și alți voluntari din rândul studenților și elevilor, dar și din alte instituții, și-au unit forțele pentru a atrage atenția asupra modului în care unii cetățeni au înțeles să conviețuiască cu mediul înconjurător.

Pământul ne oferă viață prin aer, apă și hrană, iar noi nu trebuie să îl îmbrăcăm într-o pungă de plastic.

Salvatori de profesie, au intervenit benevol, sâmbătă, 16 septembrie a.c., în municipiile Pitești și Curtea de Argeș, la solicitarea Let’s Do It România și a autorităților locale din Curtea de Argeș, pentru a fi alături de ei și de ceilalți voluntari într-o activitate de ecologizare a câtorva zone afectate de nepăsarea unora dintre cetățeni.

În această misiune, pompierii au nevoie de forțe în sprijin, adică de fiecare dintre dumneavoastră, pentru ca intervenția să fie un succes.

În acțiunile lor pentru stingerea incendiilor la vegetație din ultima perioadă, nu o dată a fost cazul să lucreze și la stingerea deșeurilor menajere și a altor tipuri de deșeuri combustibile depozitate pe terenuri, în locuri fără această destinație.

Cu ajutorul dumneavoastră, poate anul viitor, vor sărbători Ziua Curățeniei Naționale printr-o vizită la o platformă de reciclare, nu înarmați cu saci și mănuși pentru strângerea deșeurilor!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.