Respect, Plutonier adjutant Mîrzea Cristinel!
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
În fiecare zi, cineva așteaptă pe un pat de spital un ajutor de la oameni cu suflet mare.
Nu de puține ori, acest ajutor vine de la necunoscuți care știu ce înseamnă să ai nevoie de sânge pentru o intervenție chirurgicală sau să nu fie nimeni în familie care să poată dona pentru tine.
Printre acești donatori se numără și pompierii. Săptămâna aceasta, pompierii giurgiuveni au continuat campania “Împreună putem deveni salvatori”.
Donatorul zilei a fost Plt. adj. Mîrzea Cristinel din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos.
Ca el, sunt și alți pompieri care merg periodic la Centrul de Transfuzie Sanguină din incinta Policlinicii și, prin gestul lor, ajută bolnavii să primească sângele de care poate depinde viața lor.
Dacă nu aveți probleme de sănătate, puteți dona de luni până vineri, începând cu ora 07:30.
Personalul centrului este foarte bine pregătit și vă va oferi toate informațiile necesare înainte și după acțiunea de donare.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.