Pompierii ieșeni, la acțiuni de împădurire

Marți, 25 Martie 2025Iasi
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi

Pompierii ieseni  la actiuni de impadurire | imaginea 1 Salvatorii ieșeni au participat, alături de voluntari, la acțiunile de împădurire și acordarea primului ajutor în zona localității Petrești, comuna Golăiești, județul Iași.

Acordarea primului ajutor este esenţială petru menţinerea în viaţă a victimelor.

Tehnicile de prim-ajutor pot salva foarte multe vieţi. Cunoştinţele minime despre cum se poate interveni în cazul unei situaţii limită pot îndepărta pericolul. Medicii recomandă tuturor persoanelor să fie responsabile şi să aplice tehnicile de prim-ajutor atunci când este cazul.

Până la sosirea unui echipaj medical specializat în situaţii de urgenţă, noi înşine putem să oferim sprijin şi primul ajutor persoanelor aflate într-o situaţie dificilă.

Există suficiente metode pe care oamenii simpli, fără o pregătire medicală, le pot învăţa, stăpâni şi aplica în cazul unei situaţii de urgenţă. Astfel de intervenţii sunt foarte benefice atât pentru persoana aflată în pericol, cât şi pentru medicii care vin să o salveze.

Pădurea este plămânul verde al planetei Pământ.

Pădurile au un rol direct în atenuarea schimbărilor climatice, la fel și reîmpădurirea zonelor. Pădurile gestionate în mod durabil contribuie indirect la atenuarea emisiilor de carbon atunci când produsele lor sunt utilizate ca înlocuitori ai combustibililor fosili și ai altor produse cu emisii mai mari de dioxid de carbon.

Promovarea combustibililor și a produselor cu emisii scăzute de dioxid de carbon este o piatră de temelie în dezvoltarea economică ecologică. De ce este pădurea importantă?

  • purifică aerul;
  • produce oxigen;
  • are rolul de a filtra apa potabilă;
  • previne eroziunea solului;
  • atenuează schimbările climatice;
  • este habitat pentru numeroase specii de animale etc.

Prețuiește viața! Peste 150 de persoane și-au adus contribuția la salvarea vieții…

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.