Și-a dat foc la gospodărie
În cursul zilei de joi, 15 ianuarie a.c., la ora 12.58, un cetățean a alertat pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle de izbucnirea unui incendiu în gospodăria lui Ion D., din localitatea Blejești.
Ajunși la fața locului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, militarii au observat că flăcările se manifestau la o anexă aflată în apropierea unui fânar și a unei locuințe, cu posibilitatea propagării la acestea din urmă.
Pompierii au localizat și lichidat focul în stadiul în care a fost găsit, evitându-se extinderea incendiului la bunurile aflate în vecinătate. Valoarea pagubelor, reprezentând acoperișul anexei, pe o suprafață de cca. 15 mp, un pat din lemn și mai multe materiale textile, a fost apreciată la suma de 3000 de lei.
Valoarea bunurilor salvate (casa de locuit și anexele gospodărești) se ridică la peste 50000 de lei. Din primele verificări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul a fost generat intenționat de către proprietar, Ion D., de 70 de ani. Cu toate că nu s-au înregistrat victime omenești, cazul a intrat în atenția poliției.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.