Un bărbat prins sub o mașină de teren, salvat de pompieri
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov au intervenit în cursul serii de luni, 12 ianuarie a.c., pe strada Sirenelor, în jurul orei 19:15, pentru salvarea unei persoane accidentate grav, încarcerată sub un autoturism de teren.
Victima, de aproximativ 50 de ani, era conștientă, dar cu multiple traumatisme, fiind necesară ridicarea autoturismului pentru descarcerarea acesteia. În doar câteva minute, pompierii au reușit să stabilizeze victima în ambulanța SMURD și, ulterior, au transportat-o la Spitalul Universitar de Urgență București.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.