Incendiu cu şapte victime
În noaptea de 10 aprilie a.c., în jurul orei 01:04, I.S.U. “SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o casă de locuit improvizată din municipiul Satu Mare.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe tip S.M.U.R.D. La sosirea echipajelor de intervenţie, se degaja o mare cantitate de fum, întreaga locuinţă, construită în cea mai mare parte din material lemons, fiind cuprinsă de flăcări.
Din nefericire, pompierii şi paramedicii sătmăreni au găsit un număr de şapte victime, dintre care şase carbonizate, respectiv, trei adulţi şi trei copii, a şaptea persoană, o femie, care suferea arsuri de gradul doi în zona feţei şi a membrului superior drept, după acordarea primului ajutor medical, a fost transportată de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Satu Mare.
În urma incendiului a ars o mare parte a locuinţei improvizate, piese de mobilier şi aparatură electronică. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă jar sau scânteie, căzute pe materialele combustibile (textile) aflate în imediata apropiere a unui mijloc de încălzire improvizat.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.