Patru incendii puternice în 24 de ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a fost solicitat să intervină luni, 20 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, în comuna Vișina Veche, strada Eroilor, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la gospodăria unui bărbat.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda Vișina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la mai multe anexe gospodărești și la bunurile depozitate în acestea. Pentru lichidarea incendiului au fost solicitate în sprijin două autospeciale de stingere de la Detașamentul Caracal.
Pompierii au reușit lichidarea incendiului după mai bine de două ore de intervenție continuă. În urma focului puternic au murit 60 de păsări, au ars cinci anexe construite din lemn, trei tone de porumb, o tonă de lemne de foc, patru tone de fân, un grajd de animale, trei camere de locuit, mobilier, electronice și electrocasnice.
Militarii au reușit să salveze locuința aflată în imediata apropiere, compusă din patru camere, dar și 12 animale și 20 de păsări. Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, este focul deschis lăsat nesupravegheat. După aproximativ 15 minute, în jurul orei 17.45, dispeceratul comun ISU-SAJ a fost anunțat despre producerea unui incendiu la locuința unui bărbat din comuna Curtișoara, sat Proaspeți.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Militarii au găsit în flăcări acoperișul casei și a anexelor care se aflau în continuarea casei, pe o suprafață de peste 150 de mp și bunurile aflate în interior. Pentru stingerea incendiului pompierii au intervenit aproximativ două ore.
Cu toate eforturile depuse de echipajele de intervenție, au fost mistuite de flăcări acoperișul casei și anexelor pe circa 160 de mp, bunurile din două camere de locuit și dintr-un hol, cinci uși, tocăria din PVC de la cele trei încăperi și s-au deteriorat pereții locuinței. Din cercetările executate la fața locului incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un grătar lăsat nesupravegheat de fiul proprietarului.
În aceeași zi, în jurul orei 21.00, pompierii de la Detașamentul Slatina au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, în comuna Teslui, strada Filipești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, pe circa 100 de mp. Pompierii au reușit lichidarea incendiului în aproximativ o oră, reușit să salveze bunurile din cele trei camere de locuit ale casei. Au ars acoperișul casei pe 100 mp și podul casei, din scândură, pe circa 60 mp. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect.
Patru ore mai târziu, la ora 01.00, pompierii de la Stația Scornicești au intervenit în comuna Icoana, sat Ursoaia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unei femei. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii au găsit în flăcări acoperișul casei, pe circa 50 de mp și bunurile dintr-o cameră de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință.
Incendiu a fost lichidat după aproximativ două ore, fiind distruse de foc bunurile dintr-o cameră de locuit, materiale textile și acoperișul casei pe circa 50 mp. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.