Incendiu la două gospodării
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au acţionat pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la două locuinţe din localitatea Gologanu, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp în după-amiaza zilei de joi, 9 iulie a.c.
În urma unui apel primit în jurul orei 12.00, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, se anunţa producerea unui incendiu la proprietatea lui S.N. din localitatea Gologanu.
Imediat s-au deplasat la faţa locului trei echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, intervenţia desfăşurându-se în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.
În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, s-a constatat că incendiul se manifesta cu violenţă la o locuinţă şi la un magazin, pe o suprafaţă cumulată de cca. 150 mp. S-a intervenit timp de aproximativ două ore şi jumătate, atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea celorlalte imobilele amplasate în apropiere.
Intervenţia a fost dificilă, din cauza cantităţii mari de materiale combustibile, atât din alcătuirea celor două construcţii, cât şi depozitate în interiorul magazinului. De asemenea, în imediata apropiere a acestuia erau amplasate cca. 20 butelii, care au îndepărtate până la sosirea forţelor de intervenţie profesioniste de reprezentanţii SVSU şi cetăţeni. O mână de ajutor a acordat şi un angajat al Detaşamentului de Pompieri Focşani, care are domiciliul în localitatea Gologanu, aflat în tură liberă.
În urma incendiului, cele două imobile au fost afectate în totalitate: au ars atât acoperişurile, pereţii, tavanele, bunuri de mobilier, obiecte electrocasnice, cât şi produse alimentare, chimice, textile şi aparatură specifică din interiorul magazinului. Din fericire nu au fost persoane rănite. Echipajul de paramedici a fost prezent la locul producerii incendiului pentru a putea acorda asistenţă medicală în caz de nevoie.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui sistem de încălzire ori preparat hrană amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.