Malurile de pământ surpate fac noi victime

Duminică, 08 Noiembrie 2015Bihor

Malurile de pamant surpate fac noi victime | imaginea 1 Miercuri, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 16.25, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost informat prin intermediul numărului unic 112, cu privire la faptul că, în localitatea Grădinari, o persoană a fost surprinsă de prăbuşirea unui mal de pământ, într-un şanţ cu o adâncime de aproximativ trei metri.

La locul indicat s-au deplasat cu operativitate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş, din care unul de prim ajutor calificat, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Echipajele sosite la locul producerii evenimentului au constatat faptul că, iniţial, doi bărbaţi fuseseră surprinşi de malul de pământ, una dintre victime fiind scoasă înaintea efectuării apelului prin 112, de către cetăţenii prezenţi în acel moment la faţa locului, cealaltă victimă fiind acoperită în întregime de pământ, fără a se cunoaşte locul exact şi poziţia acesteia.

Pompierii militari au acţionat cu mijloacele de primă intervenţie pentru înlăturarea pământului surpat, bărbatul fiind scos la suprafaţă de către forţele de intervenţie, în aproximativ 30 de minute de la primirea apelului prin 112. Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.

Celeilalte victime i-au fost acordate îngrijirile medicale, fiind ulterior transportată la spital.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.