Incendiu de vegetație uscată
Joi, 7 aprilie a.c., la ora 14:57, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un teren din satul Toşorog, comuna Bicazu-Ardelean. La locul indicat s-au deplasat doi ofiţeri şi nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de transport personal şi două camioane de intervenţie.
Până la sosirea pompierilor militari, 12 membri ai SVSU, 10 salariaţi ai Ocolului Silvic şi 30 de localnici au reuşit să oprească extinderea incendiului. Pompierii au acţionat până în jurul orei 20:00 pentru stingerea focarelor de incendiu folosind apă adusă în rucsacii cu această destinaţie. Au ars 200 de metri de gard din lemn, 22 de cioate şi vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ jumătate de hectar, de pe trei proprietăţi. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spaţii deschise.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.