Un POMPIER a murit în misiune: trupul său a fost prins sub o placă de beton

Luni, 06 Iunie 2016București

Un POMPIER a murit in misiune  trupul sau a fost prins sub o placa de beton | imaginea 1 Un pompier salvator de la Detașamentul Buftea-Garda Măgurele, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” București-Ilfov a decedat în această dimineață(luni 6 iunie a.c.), în timpul unei misiuni de stingere.

Incendiul, anunțat în jurul orei 07.30, se manifesta la o fabrică de încălțăminte din localitatea Jilava, pe o suprafața de aproximativ 2000 m2, la fața locului fiind alocate de urgență 12 autospeciale de stingere, patru autospeciale pentru intervenție la înălțime, o ambulanță SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, patru autospeciale pentru descarcerare și o autospecială CBRN.

Aflat într-unul dintre echipajele care acționau pentru lichidare, colegul nostru a fost surprins de un perete care s-a prăbușit. Întrucât flăcările se manifestă cu violență, pompierii nu pot pătrunde în zona în care acesta se află, pentru a-l recupera de sub placa de beton.

În prezent, la locul incendiului se află o echipă de criminaliști, care sub coordonarea procurorului militar cercetează cauzele și împrejurările în care s-a petrecut tragicul incident.

Să ne rugăm pentru el şi să-l cinstim, cu demnitate şi onoare.

Galerie imagini