Hală în flăcări
Peste 50 de pompieri, cu nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă pentru intervenție și salvare de la înalțime și un echipaj SMURD au acționat luni, 13 februarie a.c., pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o hală din municipiul Slatina, strada Milcov.
Incendiul a fost anunțat în jurul orei 13.30, iar pentru lichidarea acestuia au intervenit, inițial, două autospeciale de stingere de la Detașamentul Slatina.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la materialele combustibile depozitate într-o hală de circa 2000 de metri pătrați.
Având în vedere amploarea incendiului, comandantul intervenției a solicitat suplimentarea echipajelor.
Au fost direcționate către locul evenimentului, progresiv, o autospecială de stingere, o autoplatformă și un echipaj SMURD de la Detașamentul Slatina, două autospeciale de stingere de la Garda Balș, o autospecială de stingere de la Stația Scornicești, două autospeciale de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Centrul Rivergate și o autospecială de la SPSU TMK Artrom.
Acțiunile de intervenție au fost coordonate de Locotenent-colonel Adrian TĂNASE, Inspector Șef al ISU Olt care s-a deplasat la locul solicitării împreună cu Grupa Operativă a inspectoratului.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată de lipsa surselor de apă din zona respectivă, pentru alimentarea autospecialelor executându-se transport de apă de la un operator de pe platforma industrială. Pe timpul operațiunilor de stingere mai multe recipinte sub presiunea au explodat.
Operațiunile de stingere a incendiului izbucnit la hala din Slatina, strada Milcov, s-au încheiat în jurul orei 20.30, după șapte ore de intervenție continuă a echipajelor de pompieri.
Pe parcursul nopții, o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Slatina, care a asigurat monitorizarea zonei afectate de incendiu, a intervenit în mod repetat pentru lichidarea unor focare reaprinse.
În urma incendiului au ars peste 40 de tone de mase plastice (ambalaje de produse cosmetice din plastic, bidoane de plastic, deșeuri de ambalaje din plastic, plexiglas, etc.), 0,5 tone tuburi de spray, două tone de carton, paleți de lemn și un motostivuitor.
S-au degradat pereții întregii construcții, mai multe echipamente pentru prelucrarea maselor plastice, iar tavanul halei, pe circa 150 de metri pătrați, s-a prăbușit.
Cauza probabilă a incendiului este o explozie urmată de incendiu.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.