Incendiu produs la o mașină, în municipiul Iași
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi
În cursul zilei de vineri, 17 octombrie a.c., echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Iași au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe strada Anastasie Panu, în
municipiul Iași.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), un ofițer și cinci subofițeri. Incendiul a afectat compartimentul motor al autovehiculului, fiind lichidat prompt de pompieri, fără a se înregistra victime.
Cauza probabilă: efectul termic al curentului electric – generat de un conductor defect la instalația electrică a mașinii. Măsuri de siguranță și prevenire a incendiilor la autoturisme:
- efectuați revizii tehnice periodice în service-uri autorizate;
- evitați improvizațiile electrice sau conexiunile neizolate;
- verificați periodic bornele, cablurile și contactele electrice;
- nu păstrați în mașină materiale combustibile (uleiuri, textile, spray-uri sub presiune);
- dotați autovehiculul cu un stingător funcțional, verificat la zi;
- dacă observați fum, miros de ars sau scântei – opriți motorul, deconectați bateria și apelați 112.
🧯 Obligațiile conducătorilor auto:
- efectuarea verificării vizuale zilnice a autovehiculului;
- menținerea în stare bună a sistemelor electrice și de alimentare;
- interdicția de a face reparații improvizate;
- păstrarea stingătorului în stare de funcționare, conform legislației rutiere.
ℹ️ Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește că respectarea acestor reguli simple poate preveni pierderea bunurilor materiale și, mai ales, poate salva vieți.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



