A fost activat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj
Sursa Foto: ISU Salaj
În urma avertizărilor de fenomene meteorologice periculoase cod portocaliu (averse torenţiale ce au acumulat între 35-50 l/mp, scurgeri de pe versanţi), joi după masă, 30 mai, a.c., au fost primite la dispeceratul ISU, prin intermediul 112, 37 de apeluri care semnalau inundații în localităţile Hereclean, Recea, Boghiş, Vârşolţ, Crasna.
A fost activat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj şi au fost dispuse o serie de măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă. La nivelul unităţii a fost activată grupa operativă, au fost formate patrule mixte (pompieri şi jandarmi) care monitorizează pe mai multe trasee cursurile de apă şi asigură permanenţa la UAT-urile aflate sub incidenţa efectelor fenomenelor meteorologice periculoase. Populaţia din zona uat-urilor vizate a fost înştiinţată, de către ISU Sălaj, prin sistemul RO ALERT fiind emise un număr de cinci mesaje de avertizare privind riscul producerii unor situaţii de urgenţă majore în bazinul hidrografic Crasna, valabil până joi, 30 mai, la ora 19.00.
Pompierii, împreună cu SVSU-urile, personal de la Apele Române monitorizează şi intervin unde este cazul pentru evacuarea apei din beciuri, demisoluri, curţile mai multor gospodării afectate. Primele estimări preliminare indică următoarea situaţie operativă: în localitatea Crasna (4 case, 6 curţi, 1 beci inundat), în localitatea Hereclean (un segment de aproximativ 40 de metri din drumul DN 1 F a fost blocat circa o oră de apă revărsată din Valea Rece, au fost inundate 6 curţi, un demisol la o casă, curtea Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Hereclean, parterul unui magazin), în localitatea Vârşolţ (4 case, un beci şi strada de lângă cămin inundată), în localitatea Boghiş (2 case şi o porţiune de drum inundate).
Au fost înregistrate o serie de restricţii de circulaţie pe următoarele drumuri: -DJ 108 G între localităţile Vărşolţ-Crasna, DJ 191 D între localităţile Boghiş-Valcău.
Situaţia operativă din teren este în continuă dinamică.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.