Ieduţ salvat dintr-un puţ adânc de 15 metri

Luni, 09 Septembrie 2019Arges
Sursa Foto: ISU Arges

Iedut salvat dintr un put adanc de 15 metri | imaginea 1 “Cine salvează o viață salvează o lume întreagă” Vineri, 6 septembrie, a.c., acea viață a aparținut unui ieduț, care din curiozitate s-a apropiat prea mult de marginea unui puț și a căzut până la aproximativ 15 m adâncime.

În urma apelului s-au deplasat spre localitatea Drăganu un echipaj cu o autospecială de intervenție și un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor calificat, încadrat și cu un voluntar al ISU Argeş, din cadrul programului “Salvator din pasiune”.

Ajunși la locul intervenției, au observat că animăluțul se mișca greoi din cauza temperaturii scăzute a apei, însă era în viață. Au decis să instaleze rapid echipamentul special de intervenție, pentru coborârea în puț a unuia dintre colegi, respectiv plutonierul major Ustruc Valentin. Acesta, din cauza spațiului îngust, și-a luat principalele măsuri de protecție, care să-i faciliteze manevrele executate pentru imobilizarea iedului. A reușit să ajungă în timp scurt la el și să-l ”prindă”, animalul s-a lăsat în mâinile salvatorului său, conștientizând că acesta a coborât pentru a-l scoate în siguranță afară.

Într-un final a ajuns cu el la suprafață și l-a predat echipajului SMURD, care a constatat că era hipotermic și a acționat încălzindu-l, pentru a-i restabili starea de normalitate. Toate intervențiile sunt tratate la fel, cu aceeași dorință de a salva viața, bunurile și mediul înconjurător, în acea zi putând fi pus în respectiva situație chiar un om. Reprezentanţii ISU Argeş felicită devotamentul acestor oameni pentru restabilirea stării de normalitate și admiră curajul de care dau dovadă atunci când viața și tot ce ne înconjoară sunt puse în pericol.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.