Femeie căzută într-o fântână adâncă de 17 metri, salvată de pompieri

Marți, 12 Noiembrie 2019Botosani
Sursa Foto: ISU Botosani

Femeie cazuta intr o fantana adanca de 17 metri  salvata de pompieri | imaginea 1 O femeie în vârstă de 58 de ani, din comuna Hlipiceni, a fost salvată de pompierii voluntari și militari în dimineața zilei de sâmbătă, 10 noiembrie, a.c., dintr-o fântână adâncă de cca. 17 metri. Apelul de ajutor s-a înregistrat puțin după ora 07.00.

La faţa locului s-au deplasat pompierii voluntari din comuna Hlipiceni, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Truşeşti și Detașamentului de Pompieri Botoșani și unul al Serviciului Județean de Ambulanţă. Mitică Daniliuc, unul dintre pompieri voluntari din comună, a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a adus femeia la suprafață.

Aceasta a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanţă și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.