Misiune a pompierilor brădeni pentru salvarea unei văcuţe căzută într-o fântână

Sâmbătă, 21 Decembrie 2019Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Misiune a pompierilor bradeni pentru salvarea unei vacute cazuta intr o fantana | imaginea 1 Pentru locuitorii satelor răzleţite prin munţi, animalele domestice din bătătură sunt nepreţuite, iar pierderea lor reprezintă o tragedie. Aceasta a fost situaţia şi pentru un sătean din Grohot, comuna Bulzeştii de Sus.

Pompierii brădeni au deplasat la locul indicat o autospecială mixtă de intervenţie şi au descoperit vaca în fântână, fără amenajare peste nivelul solului, adâncă de aproape 3 metri. Din fericire, fântâna nu avea în interior prea multă apă, iar văcuţa nu a fost în pericol de înec.

Pompierii au reuşit sa asigure vaca cu ajutorul unui ham de extracţie şi să o scoată din fântână cu ajutorul troliului aflat în dotarea autospecialei. Văcuţa nu a suferit răni şi s-a întors nevătămată la ieslea ei.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.