Căţeluşa Chira, salvatoarea familiei
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
O întreagă familie din localitatea Plosca, cu un copil de numai 2 ani, o bunică și doi străbunici, a fost salvată în noaptea de miercuri spre joi, 23 ianuarie, a.c., de Chira, o cățelușă credincioasă, care i-a trezit pe stăpâni la timp pentru a ieși din locuința cuprinsă de flăcări.
Evenimentul a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 03.13, de către un membru al familiei, după ce a reușit să se autoevacueze din casa cuprinsă de foc. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, aceștia localizând și lichidând incendiul în limitele găsite.
Au ars ori au fost distruse de incendiu bunurile materiale din două camere de locuit și un hol, mai multe aparate electrocasnice, trei butelii, tâmplăria din lemn a locuinței, elemente de mobilier, articole de îmbrăcăminte și acoperișul casei pe o suprafață de cca. 10 mp.
Intervenția a fost una dificilă, din cauza cantității mari de materiale ușor combustibile, a fumului gros degajat prin arderea acestora și de faptul că, din interior, a fost nevoie de scoaterea a trei butelii, ce prezentau risc de explozie, una dintre ele fiind deja fisurată. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 20.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, reprezentând anexele gospodărești și locuințele aflate în imediata apropiere, la peste 50.000 de lei.
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul a fost generat de un scurtcircuit produs la instalația electrică a unui aparat instant.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.