Incendiu generalizat la o gospodărie din Vrancea

Vineri, 17 Ianuarie 2020Vrancea
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea

Incendiu generalizat la o gospodarie din Vrancea | imaginea 1 Trei echipaje de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea în cooperare cu SVSU Năruja au intervenit luni, 13 ianuarie, a.c., pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a cuprins o gospodărie din localitatea Nereju Mic.

Evenimentul a fost anunţat prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 în jurul orei 21:35 şi imediat s-au deplasat către locul indicat o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Punctului de Lucru Năruja şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra.

La momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, s-a constatat că incendiul se manifesta cu violenţă, generalizat, la nivelul unei gospodării, pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp.

S-a intervenit atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea celorlalte construcții din gospodăriile învecinate. După mai bine de patru ore de luptă cu focul, incendiul a fost lichidat.

În urma evenimentului, au ars locuinţa compusă din patru camere construită din paiantă, acoperişul casei de locuit, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, două anexe gospodăreşti, precum și bunuri aflate în interior (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, articole textile). În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă.

Din nefericire, în interior, a fost găsit trupul carbonizat al unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 55 ani.

Incendiu generalizat la o gospodarie din Vrancea | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.