Incendiu de vegetație uscată în apropierea municipiului Tulcea
Sursa Foto: Facebook ISU Tulcea
Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost solicitat duminică, 23 februarie, a.c., în jurul orei 22:20, în urma unui apel prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, să intervină la un incendiu de vegetație uscată care se manifesta în apropierea municipiului Tulcea, zona 7 țevi.
Timp de 6 ore, 22 de pompieri și mai mulți lucrători ai Ocolului Silvic au lucrat pentru lichidarea incendiului care a afectat o suprafață de aproximativ 300 de hectare de vegetație uscată, stuf și mărăciniș.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 04:30, iar cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spații deschise. Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 microbuz pentru transport personal. Intervenția a fost îngreunată de zona inaccesibilă pentru autospeciale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.