Focul deschis în spații deschise a provocat pagube însemnate la o gospodărie
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
Pompierii vrânceni din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra au fost solicitați vineri, 3 aprilie, a.c., în jurul orei 12:10, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din satul Ireşti, comuna Vidra.
La fața locului s-au deplasat patru echipaje cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au acţionat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului, care se manifesta generalizat la acoperişul unei locuinţe şi anexele acesteia, cuprinzând o suprafaţă de circa 80 mp.
Într-o oră, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma evenimentului au ars: acoperişul locuinţei construit din lemn şi învelitoare din azbociment, în suprafaţă de circa 60 mp, anexe construite din lemn cu învelitoare din tablă, în suprafaţă de 20 mp, precum şi articole de îmbrăcăminte şi ustensile electrice depozitate în pod. Într-una dintre anexe au fost găsite carbonizate 4 capre, 1 ied şi 2 porci.
Datorită efortului pompierilor a fost salvată o locuinţă aflată în curtea aceleiaşi gospodării, care se afla în apropierea locuinţei cuprinsă de flăcări. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.