Proiectil exploziv descoperit încastrat în tulpina unui fag

Sâmbătă, 01 August 2020Bacau
Sursa Foto: Facebook ISU Bacau

Proiectil exploziv descoperit incastrat in tulpina unui fag | imaginea 1 Luni, 27 iulie a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. Constantin Ene” al județului Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Oituz, în vederea asanării terenului de muniția rămasă neexplodată.

La locul intervenției, echipa pirotehnică a descoperit un proiectil exploziv provenit din timpul Primului Război Mondial, încastrat în tulpina unui fag înalt de peste 30 m. Având în vedere faptul că muniția avea deja mijlocul de inițiere armat și deterioriat, fiind periculoasă la mișcare, a fost luată decizia ca aceasta să fie distrusă pe locul descoperirii.

În acest sens, marţi, 28 iulie a.c., s-a procedat la neutralizarea prin explozie controlată a proiectilului, cu luarea tuturor măsurilor de protecție a mediului înconjurător, fără a fi însă necesară evacuarea populației din zonă. Cei doi subofițeri, împreună cu ofițerul coordonator, au reușit să obțină un efect maxim al intervenției, cu impact minim asupra mediului și în special asupra arborelui “gazdă” care a nu a fost afectat în nicio proporție.

Pompierii băcăuani mulțumesc pe această cale tuturor factorilor responsabili care i-au sprijinit și au acordat credit unei intervenții atât de dificile, fără de care aceasta misiune nu ar fi avut un real succes.

Se amintesc cu această ocazie obligațiile cetățenilor, care accidental pot descoperi muniții rămase neexplodate, de a apela numărul unic de urgență 112 și de a nu le atinge sau mișca de pe loc indiferent de situație. Acestea încă pot face victime!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.