Au salvat un căţeluş căzut într-o fântână cu apă

Sâmbătă, 17 Octombrie 2020Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Au salvat un catelus cazut intr o fantana cu apa | imaginea 1 Niciodată nu renunță, indiferent de cât de greu ar fi! Chiar și atunci când totul pare pierdut, pompierii continuă lupta pentru viață. Miercuri după-amiază, 14 octombrie a.c., salvatorii giurgiuveni au avut un caz în localitatea Dealu, acolo unde un cățeluș a căzut într-o fântână cu apă, la o adâncime de aproximativ 4 metri.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, sosiți la fața locului, au reușit să îl scoată din apă, însă acesta nu mai respira. Au urmat minute în șir de resuscitare, cu speranța că își va reveni. După aproximativ 30 de minute, salvatorii au reușit să îl readucă la viață. Cățelușul a deschis ochii și a putut respira din nou.

A rămas în grija stăpânilor care au asistat cu sufletul la gură la întregul eveniment și, cel mai probabil, va avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Au salvat un catelus cazut intr o fantana cu apa | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.