55 de misiuni ale pompierilor militari teleormăneni

Vineri, 04 Decembrie 2020Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

55 de misiuni ale pompierilor militari teleormaneni | imaginea 1 Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat în ultimele 48 de ore la un număr de 55 de evenimente, după cum urmează:

  • 38 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 3 incendii izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Cetatea, Bujoreni și Caravaneți, rezultate cu 2 victime;
  • 4 accidente rutiere, pentru descarcerarea victimelor, acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
  • 2 misiuni pentru deblocarea unor uși de apartament în vederea facilitării accesului echipajelor medicale la persoanele cu probleme de sănătate;
  • 2 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești;
  • 2 misiuni de transport și prelevare probe COVID 19 împreună cu personalul medical al SAJ Teleorman;
  • 4 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus.

RECOMANDĂRI PRIVIND PREVENIREA INCENDIILOR

Readucem în atenția cetățenilor faptul că, în perioada sezonului rece, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

Pentru prevenirea unor venimente nedorite pe timpul acestei minivacanțe, pompierii teleormăneni vă recomandă următoarele:

  • evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;
  • depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;
  • amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim un metru față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;
  • supravegheați permanent focul;
  • nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;
  • izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;
  • curățați coșurile de evacuare a fumului de funingine;
  • nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;
  • nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;
  • nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;
  • instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;
  • verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
  • respectați regulile și măsurile de prevenire a incendiilor privind folosirea aparatelor de utilizat gazele naturale și a mijloacelor de încălzire de tip centrală;
  • nu folosiți instalații de gaz improvizate;
  • nu lăsați aparatele de utilizat gaze naturale, în funcțiune, nesupravegheate;
  • dacă simțiți miros de gaz, nu utilizați surse de aprindere cu flacără (chibrituri, brichete, etc.), nu aprindeți lumina și deschideți ferestrele pentru aerisire.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.