Un aparat electrocasnic a fost sursa unui incendiu de locuinţă

Miercuri, 20 Ianuarie 2021Ialomita
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita

Un aparat electrocasnic a fost sursa unui incendiu de locuinta | imaginea 1 Sâmbătă, 16 ianuarie a.c., militarii Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Stejaru, comuna Perieți.

In sprijinul militarilor au fost alertați și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Perieți. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la bunurile din două camere de locuit și un hol.

Mama proprietarului locuinței, în vârstă de 76 de ani, a fost asistată medical de echipajul SMURD. Aceasta a suferit un atac de panică, ulterior a fost preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

În urma incendiului, au fost distruse două camere de locuit și un hol în proporție de 90%, electrocasnice, mobilier, îmbrăcăminte, documente personale și alte bunuri din interiorul încăperilor. Intervenția a durat aproximativ patru ore.

Pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune.

Pompierii ialomiţeni reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică:

  • efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice. Orice modificare a acesteia se va executa numai cu personal autorizat;
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când prezintă defecțiuni.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.