O noapte de foc pentru pompierii militari sibieni

Marți, 16 Februarie 2021Sibiu
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu

O noapte de foc pentru pompierii militari sibieni | imaginea 1 În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 14 februarie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au intervenit prompt după cum urmează:

✅În jurul orei 23:15, pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit în municipiul Sibiu, str. Colinei, pentru deblocarea ușii unui apartament în care se afla o persoană de sex feminin, de cca 39 de ani, conștientă, care nu se putea mișca din cauza unor afecțiuni ale coloanei vertebrale. S-a deblocat ușa apartamentului care se afla la etajul III al unui bloc și echipajul SMURD i-a acordat îngrijiri medicale.

✅În jurul orei 03:20, pompierii militari ai Punctului de lucru Săliște și Miercurea Sibiului au intervenit de urgență, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 echipaj SMURD, în localitatea Poiana Sibiului, str. Vale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.

La sosirea forțelor la fața locului, incendiul se manifesta violent la casa de locuit construită în mare parte din lemn (bârne), precum și la anexele, grajd, șură. Intervenția a fost îngreunată de accesul dificil al autospecialelor de intervenție până la locul evenimentului. În sprijinul pompierilor militari au intervenit membrii SVSU Poiana Sibiului.

Proprietarul a suferit arsuri minore pe un braț și a primit îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital. Au ars casa și anexele pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neprotejat corespunzător făță de materiale combustibile.

✅În jurul orei 04:30, un echipaj SMURD a intervenit în localitatea Orlat unde un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și s-a răsturnat în șanț. La fața locului s-au acordat îngrijiri unui bărbat, ieșit din autoturism, care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism cranio-facial.

✅Pe perioada sezonului rece când temperaturile sunt scăzute, echipaje SMURD din cadrul subunităților ISU Sibiu efectuează pe timpul nopții, patrulări pe raza județului Sibiu în sprijinul persoanelor fără adăpost, în vederea acordării de îngrijiri medicale și transport către spaţiile special amenajate.

Având în vedere temperaturile scăzute înregistrate sâmbătă, 13 februarie a.c., în cursul nopții, echipajele SMURD din cadrul subunităților ISU Sibiu au efectuat un număr de 9 patrulări în care nu au fost identificate persoane fără adăpost.

‼️Cetățenii care observă persoane fără adăpost sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgențe 112 și să anunțe locul unde se află acestea, iar echipajele de salvatori le vor prelua pentru a le transporta la locurile special destinate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.