Respect, Plt. maj. Ahrițculesei Ionuț, Plt. Florian Ionuț și Sg. maj. Bud Romeo!
Sursa Foto: Facebook ISU Maramures
Plutonier major Ahrițculesei Ionuț, Plutonier Florian Ionuț și Sergent major Bud Romeo, din cadrul Punctului de Lucru S.M.U.R.D. Cavnic, au intervenit, sâmbătă, 19 martie a.c., pentru acordarea
primului ajutor unei persoane căzute în zăpadă.
La momentul la care au primit cazul, salvatorii au realizat că un alt coleg, Sg. maj. Bereș Marcel, locuiește în apropierea adresei indicate de dispecerat. Ei i-au cerut ajutorul acestuia, care deși era în timpul liber, s-a deplasat imediat la locul indicat, intervenind în acordarea primului ajutor victimei.
Ajunși la locul intervenției, salvatorii au găsit o persoană aflată în stop cardio-respirator cu traumatism cranio-cerebral acut. După mai bine de jumătate de oră de manevre de resuscitare, persoana și-a revenit. Pacientul a fost predat echipajului Serviciului de Ambulanță Județean Baia Mare, cu medic, sosit în sprijin.
Spre seară, salvatorii au fost sunați de către fiica victimei, care, cu vocea tremurândă, le-a mulțumit că i-au salvat tatăl a cărui zi de naștere era în ziua următoare.
Eficiența sistemului integrat de urgență se poate observa tocmai în aceste cazuri, unde eforturile comune ale mai multor structuri implicate, pompieri, cadre medicale care încadrează ambulanţele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță, piloți, salvamontiști, intervin prompt, în scopul salvării de vieți.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.