Au salvat doi căţeluşi căzuţi într-o fântână dezafectată
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Pompierii militari din cadrul Secției Chiselet au fost solicitați în după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 mai a.c., să intervină pentru salvarea a doi cățeluși căzuţi într-o fântână dezafectată din localitatea Dorobanțu.
Fântâna, cu o adâncime de aproximativ 11 metri, se afla intr-o gospodărie cetățenească, proprietate individuală. Din fericire pentru cei doi căței, fântâna era secată.
Un pompier salvator s-a echipat corespunzător și a coborât în fântână cu ajutorul cordițelor de salvare și a aparatului de respirat, iar în scurt timp, cei doi pufoși se aflau la suprafață, un pic speriați, dar nevătămați, spre bucuria tuturor. Și de data aceasta imaginile sunt grăitoare!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.