Două evenimente grave au avut loc în județul Giurgiu

Sâmbătă, 29 Mai 2021Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Doua evenimente grave au avut loc in judetul Giurgiu | imaginea 1 În dimineața zilei de miercuri, 26 mai a.c., un conducător auto și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs pe A 1, iar un alt bărbat a fost rănit și a ajuns la spital.

În acest caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

Marţi seara, 25 mai a.c., în Bolintin Deal, un tânăr de 23 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce și-a prins ambele picioare într-un utilaj industrial folosit pentru conversia cartonului.

Pentru a-l elibera, pompierii au folosit accesoriile de descarcerare, bărbatul fiind conștient, însă cu fracturi la membre. Acesta a fost preluat de un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat de urgență la un spital din capitală.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.