În ajutorul cetățenilor - Trei incendii în 48 de ore
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
În interval de 48 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru stingerea a trei incendii izbucnite în
gospodăriile unor cetățeni din localitățile Prunaru, Ulmeni și Roșiorii de Vede.
La Prunaru, în cursul zilei de sâmbătă, 05 februarie a.c., în jurul orei 12,40, un incendiu a izbucnit la nivelul acoperișului unei construcții P+1, cu pericol de propagare la întreaga casă de locuit.
Pentru localizarea și lichidarea focului, la fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Flăcările au fost stinse în limitele găsite, pompierii reușind să salveze bunuri estimate la peste 235 000 de lei, reprezentând parterul casei de locuit, bunurile din interior și anexele gospodărești. Pagubele, respectiv acoperișul locuinței și bunurile de la nivelul mansardei, pe cca. 100 mp, au fost evaluate la aproape 115 000 de lei.
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din vina unui coș de fum (brulan metalic) al unui șemineu, neprotejat termic față de materialele combustibile.
În localitatea Ulmeni, în ziua de vineri, 04 februarie a.c., în jurul orei 13.02, un incendiu a izbucnit în interiorul unei locuințe, cu posibilitatea extinderii flăcărilor la întreaga casă de locuit.
Alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la fața locului s-au deplasat rapid pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Piatra, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Echipajele de pompieri au reușit să localizeze focul la nivelul unei camere de locuit și la un hol, salvând bunuri materiale estimate la peste 100 000 de lei. Au ars ori au fost deteriorate de foc elementele de mobilier din cele două încăperi, o mașină de spălat, materiale textile și mai multe jucării, valoarea pagubelor ridicându-se la suma de 3000 de lei.
Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică deteriorată a mașinii de spălat.
La Roșiorii de Vede, sâmbătă seara, 05 februarie a.c., în jurul orei 20.06, pe strada Dunării, a fost anunțat un incendiu izbucnit la anexele unei gospodării, cu pericol de extindere la o casă de locuit și la un autoturism, aflate în imediata apropiere a focarului.
Datorită intervenției prompte a salvatorilor roșioreni, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-a reușit evitarea producerii de pagube materiale suplimentare, incendiul fiind localizat și lichidat în limitele găsite, în mai puțin de o oră.
Focul a distrus o magazie, realizată din scândură și învelită cu plăci de azbociment, aproximativ 50 kg de cereale și mai multe bunuri de uz gospodăresc, toate acestea fiind estimate la suma de 3700 de lei. Valoarea bunurilor salvate, reprezentând casa de locuit și un autoturism, a fost apreciată la peste 125 000 de lei.
Pe timpul intervenției, proprietarul gospodăriei a suferit un ușor atac de panică, motiv pentru care a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD, însă a refuzat transportarea la spital. Din verificările efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a izbucnit din cauza jarului nestins depozitat/aruncat în apropierea materialelor ușor combustibile.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.