Pompierii au evacuat 35 de persoane din calea flăcărilor

Luni, 28 Februarie 2022Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Pompierii au evacuat 35 de persoane din calea flacarilor | imaginea 1 În noaptea de vineri spre sâmbătă, 26 februarie a.c., începând cu ora 01:06, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al judeţului Vaslui a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă, o autoscară mecanică, o autospecială echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare, două ambulanțe SMURD tip B2, 36 de subofițeri și trei ofițeri pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit pe casa scării unui bloc din municipiul Bârlad, pe strada Alexandru Vlahuță.

La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul etajului al treilea și la o parte din acoperișul imobilului. Casa scării era inundată cu fum și gaze toxice fierbinți.

Până la sosirea pompierilor, o parte dintre locatari (cei de la parter și o parte dintre cei de la etajul unu) s-au autoevacuat. Pompierii militari au acţionat cu cinci linii de stingere, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. Pe casa scării, la etajul trei se aflau depozitate o canapea, un frigider, o cantitate foarte mare de materiale textile și plastice.

Pompierii au evacuat de la etajele superioare 35 de persoane, 21 adulți și 14 minori. Patru dintre persoanele evacuate au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei dintre acestea fiind diagnosticate cu intoxicație cu fum și atacuri de panică, iar una, cu o plagă tăiată la mână și antebraț.

Două dintre persoanele intoxicate cu fum au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. În total, din imobil au fost evacuate ori s-au autoevacuat 70 persoane, între care 25 copii.

Din cauza temperaturii foarte mari, o țeavă de alimentare cu apă s-a spart, trei apartamente fiind afectate. Au ars aproximativ 25 metri acoperiș și bagdadie, o fereastră de termopan, o canapea, un frigider, materiale plastice și circa 400 kilograme haine.

S-a degradat și a căzut tencuiala pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați. De asemenea, la etajul al treilea al imobilului s-a degradat instalația electrică și cea de alimentare cu apă. Zece apartamente au fost inundate cu fum. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.