Imagini care transmit mai mult decât o mie de cuvinte…
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Am vrea ca în fotografiile de mai jos să vedeți efortul depus de pompieri în lupta cu flăcările, să simțiți căldura focului în bătaia rafalelor de vânt, fumul înecăcios sau lipsa aerului după atâta urcat și coborât drumurile în pantă.
Le este greu atunci, pe moment, dar se mobilizează și nu uită niciodată că și-au ales această meserie din pasiune. Au trecut deja șapte ore de când pompierii intervin în zona gropii de cenușă - pădurea Ramadan, iar misiunea continuă.
Hectare întregi de vegetație uscată, lăstariș și mărăciniș ard în zona gropii de cenușă din municipiul Giurgiu, iar flăcările s-au extins până la pădurea Ramadan. Pompierii intervin la fața locului cu patru autospeciale de stingere, care se realimenteză permanent, dar și cu lopeți și stingătoare.
În sprijin, acționează reprezentanți ai Ocolului Silvic, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Giurgiu, dar și ai Apa Service, cu o cisternă. Acțiunea de stingere este îngreunată de vântul care bate în rafale, fapt ce favorizează întreținerea flăcărilor și chiar reaprinderea focarelor.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.