Incendiu violent la o casă - Locatarii s-au autoevacuat
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Luni, 20 iunie a.c., două echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Ştefan Vodă, pe strada Soarelui, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă proprietate individuală.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă şi cu degajare mare de fum dens la nivelul podului şi acoperişului casei, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere. Proprietarul locuinţei, fiica acestuia şi doi nepoţi s-au autoevacuat în timp util, nefiind întregistrate victime.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi s-au deplasat rapid la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore şi 40 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurt circuit electric produs la nivelul unui cablu electric deteriorat sau neizolat corespunzător care alimenta un aparat electrocasnic (frigider).
Pompierii militari din Călăraşi au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei. La locul evenimentului s-a deplasat şi un echipaj de prim ajutor SMURD, însă nu a fost nevoie de intervenţia acsetuia.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.