O căţeluşă a fost salvată dintr-o fosă septică

Marți, 19 Iulie 2022Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

O catelusa a fost salvata dintr o fosa septica | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Gărzii de Interevenţie Chiselet au fost solicitaţi vineri, 15 iulie a.c., în jurul orei 11.00, să intervină pe raza localităţii Dorobanţu, pe strada Eugen Ionesco, pentru salvarea unei căţeluşe rasa Bichon, în vârstă de numai 4 luni, care căzuse într-o fosă septică aflată în construcţie.

În sprijinul pompierilor de la Garda Chiselet a venit şi un echipaj al Detaşamentului Călăraşi, cu o autospecială de descarcerare, cât şi un reprezentant SVSU cu un buldoexcavator de la primăria din localitate.

Împreună, după două ore de muncă, timp în care au fost extrase patru tuburi ale respectivei amenajări, s-a reuşit salvarea micului patruped, care a fost adus la suprafaţă sănătos, fără vătămări corporale, spre bucuria a două fetiţe, care au stat cu sufletul la gură în aşteptarea prietenului lor necuvântător.

Pompierii salvatori s-au echipat corespunzător și au coborât în fosa septică cu ajutorul cordițielor de salvare și a aparatului de respirat, reuşind extragerea în siguranţă a micului patruped, care s-a ales de data aceasta doar cu o sperietură.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.