Misiunile modulului național de stins incendii continuă în Franța
Sursa Foto: Facebook ISU Arad
Sâmbătă, 13 august a.c., 36 de pompieri români, cu 9 mijloace tehnice, au continuat misiunea de stingere în zona Quartier Le Frayot, din Sud-Vestul Franței, sub coordonarea ofițerului de legătură al țării gazdă.
Misiunile executate de către personalul modulului RO-GFFF-V constau în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată, precum și lichidarea focarelor ascunse.
Pentru gestionarea în cele mai bune condiții a intervenției, pompierii români au intervenit cu autospeciale de stingere și o cisternă de 12.000 l care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere. Pompierii au intervenit în condiții extreme. Temperatura ridicată, umiditatea scăzută (sub 10%) și vântul care sufla cu putere au îngreunat intervenția din teren a salvatorilor.
Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităților franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetație s-a realizat prin deplasarea unui modul specializat de intervenție format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenție specifice. Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.