Au parcurs 5 kilometri prin zăpadă, până la domiciliul unei gravide

Marți, 11 Aprilie 2023Suceava
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava

Au parcurs 5 kilometri prin zapada  pana la domiciliul unei gravide | imaginea 1 Ultimul apel de solicitare pentru pompierii militari, pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase, a fost imediat după miezul nopții, când o autoșenilată s-a deplasat în comuna Forăști.

De aici, a fost preluată o femeie gravidă, căreia i s-a rupt apa. Pompierii militari s-au deplasat la fața locului cu modulul SMURD, format dintr-o ambulanță SMURD și un echipaj cu vehicul 8x8, dar și cu sprijinul unei ambulanțe SAJ.

Echipajul autoșenilatei a parcurs aproximativ 5 kilometri prin zăpadă, până la domiciliul femeii. Aceasta a fost preluată și transportată cu grijă, până în zona în care se aflau ambulanțele. Ulterior, a fost preluată imediat de cadrele medicale și paramedicale, i s-a acordat primul ajutor medical, după care a fost transportată la spitalul din municipiul Fălticeni.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.