Patru pescari au fost salvaţi de pompierii militari turneni

Luni, 03 Aprilie 2023Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Patru pescari au fost salvati de pompierii militari turneni | imaginea 1 Duminică, 26 martie a.c., în jurul orei 15.30, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, o persoană a solicitat intervenţia pompierilor militari din cadrul Detaşamentului Turnu Măgurele pentru salvarea a patru persoane (pescari), cu vârste cuprinse între 37 și 49 de ani, rămase blocate pe podul vechi de pe râul Olt, zona barajului Izbiceni, în dreptul localității Prundu.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de intervenţie, cu o barcă de salvare şi o ambulanţă SMURD, care au constatat faptul că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, valurile mari nu mai permiteau întoarcerea celor patru pescari cu barca lor, care avea dimensiuni reduse, existând riscul ca aceasta să fie răsturnată.

Salvatorii turneni, cu ajutorul bărcii de salvare din dotarea subunității, au reuşit să ajungă la cele patru persoane şi să le preia în condiţii de siguranţă, ele fiind transportate în cel mai scurt timp la mal. Din fericire, acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD. Misiunea de salvare s-a finalizat în jurul orei 17.40.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.