Au salvat o ursoaică și puiul ei căzuți într-o fosă septică
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova
Indiferent de situație, pompierii prahoveni sunt la datorie, iar pentru ei orice viață contează!
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia au intervenit sâmbătă dimineață, 22 iulie a.c., pentru salvarea unei ursoaice căzute împreună cu un pui într-o fosă septică a unui imobil din Sinaia, cota 1400.
La locul indicat au fost alocate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat ca este vorba despre un urs (femelă) căzut într-o fosă septică, acoperit aproape complet de materiile din acesta, care își ținea pe creștet puiul, în încercarea de a-l salva. Animalul era agitat.
A fost solicitat sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona astfel încât turiștii să fie în siguranță, iar lucrători din cadrul operatorului economic care administrează fondul cinegetic din zonă si-au adus și aceștia aportul pentru ca această operațiune să se încheie cu succes.
Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă una dintre scările metalice din dotare, în încercarea de a determina animalele să o folosească pentru a ieși. Ceea ce au și reușit, mai întâi fiind evacuată ursoaica, ulterior și puiul.
În final, au fost îndreptați spre zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor. A fost emis și mesaj RO-ALERT, astfel încât cei prezenți acolo sa fie informați despre misiunea aflată in desfășurare.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.