Vecinii au anunțat pompierii când au văzut acoperișul în flăcări
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Casa unei familii din localitatea Valea Plopilor a luat foc, marți după-amiază, 27 iunie a.c., cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.
În momentul izbucnirii incendiului, proprietarii nu erau acasă, vecinii fiind cei care au cerut ajutor atunci când au văzut acoperișul în flăcări. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SAJ.
Pompierii au constatat faptul că incendiul a izbucnit în pod, iar flăcările s-au extins imediat la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Aceștia au reușit să limiteze propagarea focului în interiorul locuinței, au protejat și bunurile din încăperi, însă tavanele s-au deteriorat.
‼️Cum să preveniţi un incendiu de natură electrică❓️
1️⃣ Verificaţi instalaţia electrică. La o instalaţie veche, există riscul de incendiu sau de avariere a aparatelor electrice din casă.
2️⃣ Nu faceți improvizaţii! Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot provoca incendii. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.
3️⃣ Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite! În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/a întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective.
4️⃣ Nu suprasolicitaţi o priză! Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.
5️⃣ Marcaţi fiecare priză! Dacă nu sunteţi singurul locatar al spaţiului respectiv, este foarte important să cunoașteți tipul prizei. În momentul în care conectaţi un consumator mare la o priză fără împământare, există riscul ca surplusul de curent să ducă la arderea aparatului sau la electrocutarea celor din jur.
6️⃣ Folosiţi aparatele corespunzător! Este foarte important să folosiţi aparatele electrice şi electrocasnice conform manualului cu instrucţiuni. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.