A salvat viața unui om - Respect, Plutonier adjutant Buzatu Cosmin!
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara
„Sunteți îngerul salvator al tatălui meu”, i-a spus la telefon, cu vocea tremurândă de emoție, fata unui bărbat a cărui viață a fost salvată de Plutonier adjutant Buzatu Cosmin, de la Detașamentul Hunedoara.
Sâmbătă seara, 5 august a.c., pompierul se afla în drum spre casă, în timpul liber, când a observat că pe o stradă din Hunedoara un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani era căzut pe asfalt.
Pentru un pompier decizia e una normală: a intervenit imediat și, după ce și-a dat seama că persoana nu respiră, a început să-i aplice masaj cardiac până în momentul sosirii unui echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean. După ce a ajuns ambulanța, pompierul a ajutat și la imobilizarea medicală și la pregătirea pentru transportul spre spital.
Cele 10 minute, cât a durat intervenția pompierului, i-au salvat bărbatului de 50 de ani, viața. El se află acum în grija personalului medical de la Spitalul Municipal Hunedoara, pentru tratament de specialitate.
„Când m-a contactat telefonic fata bărbatului căruia i-am acordat primul ajutor, eram în mașină împreună cu familia și chiar nu știam ce să zic. Eram fericit că am putut să-l ajut”, a spus pompierul hunedorean. Pompierii hunedoreni îi transmit FELICITĂRI colegului Cosmin!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.