Un gest firesc, în sprijinul semenilor - Respect, Locotenent colonel Brîndușoiu Teodor!

Luni, 21 August 2023Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Un gest firesc  in sprijinul semenilor   Respect  Locotenent colonel Brindusoiu Teodor | imaginea 1 În noaptea de joi spre vineri, 18 august a.c., cinci echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei case de locuit, situată pe strada Ștefan Odobleja din municipiu.

Intervenția promptă a pompierilor militari a redus semnificativ pagubele materiale. Incendiul a fost stins în limitele găsite, salvatorii reușind să împiedice propagarea flăcărilor la casa din imediata apropiere, dar și la alte două locuințe învecinate.

Un rol important în desfășurarea cu succes a intervenției l-a avut și Locotenent colonel Brîndușoiu Teodor, care locuiește în proximitate. Până la sosirea salvatorilor, acesta a efectuat rapid o recunoaștere, preluând comanda la sosirea forțelor de intervenție.

A menținut permanent legătura cu dispeceratul și a coordonat echipajele operative. Flăcările au cuprins materiale lemnoase, aparate electrice, instalații electrice și acoperișul din policarbonat, pe o suprafață de circa 30 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric, produs de un conductor electric improvizat.

Ofițerul, locotenent colonel Brîndușoiu Teodor, este șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Mehedinți din anul 2016, acesta fiind absolvent al Facultății de Pompieri, promoția 2007. Pentru un militar de carieră, acesta a fost un gest firesc, în sprijinul semenilor, dar pentru proprietari a fost o binecuvântare, casa fiind salvată în totalitate.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.