Intervenții, misiuni și activități preventive
Sursa Foto: Facebook ISU Bucuresti-Ilfov
În perioada 08 - 11 septembrie a.c., pompierii ISU București-Ilfov au intervenit pentru gestionarea a 1.089 situații de urgență, după cum urmează: 50 de intervenții pentru stingerea incendiilor; 880 intervenții SMURD; 159 alte tipuri de solicitări (deblocare din medii ostile vieții, salvare animale etc).
În această perioadă, cadre ale inspecției de prevenire, alături de personalul operativ și voluntarii SMURD, au desfășurat activități de informare preventivă dedicate în mod special copiilor, care în acest sfârșit de săptămână s-au bucurat de ultimele zile de vacanță.
Sâmbătă, 09 septembrie a.c., în intervalul orar 09:00-17:00, în Parcul Lumea Copiilor din București, în cadrul evenimentului organizat de Itsy Bitsy, pompierii ISU B-IF au organizat și desfășurat activități interactiv-educative pentru cei mici.
În cadrul acestora, copiii au avut ocazia să cunoască ce presupune meseria de pompier, și, de asemenea, au beneficiat și de educație în domeniul prevenirii situațiilor de urgență.
Tot în decursul zilei de sâmbătă, în intervalul orar 10:00-22:00, în Parcul Cireșarilor în cadrul evenimentului Comunități pregătite, am fost prezenți cu Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență și Caravana SMURD.
La sesiunile de instruire și activitățile interactive desfășurate de specialiștii ISU B-IF și voluntarii SMURD, au participat peste 300 de copii alături de părinți și bunici. Participanții au avut ocazia să învețe modul corect de acordare a primului ajutor calificat, precum și modul de reacție și comportament în cazul producerii mai multor tipuri de situații de urgență (cutremur, incendii de locuințe).
De asemenea, inspectorii de prevenire au efectuat 16 controale, în urma cărora au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 63.000 lei.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.