Explozie la o locuință - O persoană a fost rănită
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
Miercuri, 6 decembrie a.c., în jurul orei 11.04, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 s-a solicitat intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Alexandria la o situație de urgență generată de o explozie produsă la o casă de locuit, în localitatea Copăceanca.
Pentru gestionarea acestui caz, la fața locului s-au deplasat imediat trei echipaje de salvatori, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat faptul că o femeie, de circa 79 de ani, a fost scoasă de vecini de sub dărâmăturile casei de locuit afectată de explozie, iar aceasta suferise arsuri de gradul II și III pe o suprafață de aproximativ 20% din corp și pe căile aeriene. Explozia a distrus în totalitate bucătăria și dormitorul locuinței, pe aproape 20 mp, aceasta nefiind urmată de incendiu.
Echipajul medical de pe elicopterul SMURD, sosit în sprijin la locul evenimentului, a luat decizia intubării victimei și transportării acesteia la Spitalul Floreasca din municipiul București pentru a primi îngrijiri de specialitate. Pompierii militari alexăndrineni au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze, provenită cel mai probabil de la o butelie defectă, deflagrația producându-se atunci când femeia a încercat să aprindă aragazul. Pompierii reamintesc faptul că este foarte important ca cetățenii să cunoască și să respecte următoarele reguli și măsuri menite să le protejeze viața și bunurile:
- folosiți doar butelii comercializate în unități specializate;
- este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului;
- nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea;
- deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
- în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
- asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
- la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
- verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru.
❗Foarte important! Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea oricăror situații care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.