Copil de 3 ani, salvat din apartamentul în care a rămas blocat

Vineri, 26 Aprilie 2024Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Copil de 3 ani  salvat din apartamentul in care a ramas blocat | imaginea 1 Într-o clipă de neatenție, un copil de trei ani, din municipiul Dorohoi, a rămas blocat într-un apartament, situat la etajul IV.

Bunica a ieșit pe casa scării. În urma ei, nepotul a încuiat ușa și nu a mai știut să o deschidă. Îngrijorată, femeia a cerut ajutor de la pompieri.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.

Salvatorii au intrat în apartament pe un geam și au deschis ușa de la intrare. Copilul a fost găsit în dormitor, jucându-se. Întâmplarea a avut loc marți, 23 aprilie a.c.

Pompierii botoșăneni recomandă părinților sau bunicilor să își supravegheze copiii în permanență.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.