O altă zi, o nouă salvare
Sursa Foto: Facebook ISU Tulcea
Toată lumea știe că pompierul este acel erou care stinge focul și salvează semeni din foc.
Se numesc inspectorat pentru SITUAȚII DE URGENȚĂ de mai aproape 20 de ani și puțini știu că misiunile lor sunt diverse, iar intervențiile la care se deplasează sunt de multe ori inedite.
În ultima săptămână, doar colegii de pe SMURD au avut mai multe intervenții decât cele în care au fost salvate animale din medii ostile vieții.
Un cățeluș care a ”ignorat” elementele de protecție, delimitare și avertizare a unei lucrări de infrastructură de pe o stradă din municipiul Tulcea a căzut aproape 4 metri.
Salvatorii au avut o misiune ușoară, cățelul a fost cuminte, ascultător și blând cu Cristi, subofițerul care l-a adus la suprafață. Chiar a rămas să mai fie puțin ”alintat” cu o mângâiere după urechi.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.