Eroii lunii iunie
Sursa Foto: Facebook ISU Buzau
Trei pompieri buzoieni, o mămică și un bebeluș, formula pentru un început de vară reușit!
Pompierii buzoieni, plutonier adjutant Ioniță Claudiu, plutonier adjutant Moraru George Daniel și sergent major Ilie Gabriel, au răspuns prezent la o solicitare de acordare asistență medicală în cazul unei doamne care se afla în travaliu la domiciliu.
În maxim 5 minute, aceștia au parcurs traseul până la pacientă! Odată ajunși la fața locului, s-a constatat că mămica era foarte aproape de momentul aducerii pe lume a bebelușului.
Și-au dat seama imediat că nu este timp pentru transportul la spital, așa că au solicitat sprijinul unui ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean și s-au înarmat cu curaj.
După alte 5 minute pline de emoții, dar păstrând mereu pe primul plan calmul și profesionalismul, misiunea a fost îndeplinită, rezultatul…un bebeluș sănătos și o mămică fericită!
La puțin timp după naștere a ajuns și echipajul SAJ, care i-a preluat și i-a transportat la maternitatea Buzău.
Menirea pompierilor este de a proteja și de a servi patria, iar momente ca acesta reamintesc de importanța și frumusețea muncii lor.
Se adresează felicitări proaspetei mămici și mulțumiri întregii echipe pentru dedicare și implicare! Pompierii buzoieni sunt mândri că fac parte din familia lor!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.