Jurnalul de weekend al ISU Teleorman

Sâmbătă, 01 Iunie 2024Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Jurnalul de weekend al ISU Teleorman | imaginea 1 În 72 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 74 de misiuni.

Din totalul intervențiilor, 66 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, trei incendii, dintre care două de vegetație uscată și resturi menajere, pe raza localităților Poeni și Zimnicea și un incendiu de locuință, în localitatea Plosca.

S-a mai intervenit la două accidente rutiere, rezultate cu două victime, care s-au produs pe raza localităților Brânceni și Fântânele, o salvare de animal, căzut într-o fântână din localitatea Târnava și două misiuni de recunoaștere la obiective socio-economice cu aglomerări de persoane.

❗️Foarte important❗️Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.